SALARIUL Salariul trebuie să reflecte silința, calificările, flexibilitatea la locul muncii, dorința de a conlucra cu ceilalți și de a munci la ore dificile. Totodată, salariul mai depinde de faptul dacă s-a semnat un acord de salarizare cu plata orelor suplimentare (numit funktionsløn), de sarcinile și responsabilitățile postului de muncă, precum și, eventual, de specializarea pe care o aveți. Salariul trebuie reconsiderat și ajustat cel puțin o dată pe an în cadrul unei convorbiri dedicate în întregime temei salariului (numită lønsamtale). Superiorul tău are obligația de a purta o astfel de convorbire, la fel cum și tu poți ruga susținerea unei astfel de convorbiri dacă, de exemplu, au intervenit schimbări de sarcini, sau dacă ți s-au schimbat orele de lucru, sau ai obținut noi calificări profesionale. Salariul nu trebuie să devieze semnificativ de la nivelul începător plătit în firma ta, sau de la media unui salariu nivel începător plătit de firmele din același sector profesional. Iată de ce este întotdeauna recomandabil să vă consultați cu secția locală HK despre nivelul salarial din branșa în care activați. Fiți atenți la faptul că, în sectorul Gestionare depozite, dacă ați ales un reprezentant sindical, acesta este împuternicit să negocieze acorduri locale, care pot include și negocierea salariului tău. În acest fel sunteți mai puternici când negociați. Pentru ucenici, sau angajații sub 18 ani, există rate speciale minime de salarizare. RATA MINIMĂ DE SALARIZARE PENTRU TINERII SUB 18 ANI 1 martie 2020 1 martie 2021 11.339 coroane 11.572 coroane Atenție, lipsesc taxele pe oră, acestea se găsesc în anexe! RATA MINIMĂ DE SALARIZARE PENTRU UCENICI 1 martie 2020 1 martie 2021 Anul I 11.411 coroane 11.605 coroane Anul II 12.732 coroane 12.948 coroane Anul III 14.008 coroane 14.246 coroane Anul IV 15.176 coroane 15.434 coroane 1 martie 2022 11.769 coroane 1 martie 2022 11.802 coroane 13.168 coroane 14.488 coroane 15.696 coroane Spor de 905 coroane pe lună la salariul de bază pentru cei care dețin diplomele HH, HF, sau diploma unei școli profesionale superioare (højere teknisk eksamen). Dacă durata uceniciei este mai mică de 4 ani, nu vei începe cu nivelul I, după cum urmează: / dacă școlarizarea durează trei ani, vei începe cu nivelul II. / dacă școlarizarea durează doi ani, vei începe cu nivelul III. / dacă școlarizarea durează un an, vei începe cu nivelul IV. Se recomandă, ca ucenicii la vârstă matură să fie remunerați ca și angajații obișnuiți. Ești considerat ucenic matur, dacă ai împlinit 25 de ani la data începerii școlarizării. TE AJUTĂM LA CONVORBIREA DEDICATĂ TEMEI SALARIULUI Ai dreptul la cel puțin o convorbire pe an pe tema salariului. Dacă ești chemat la o astfel de convorbire, consilierul HK HANDEL specializat pe tema salariului (numit løncoach) te poate ajuta cu sfaturi despre cum să abordezi situația. Trimite un SMS la numărul 1919 cu textul HKLØN și vei fi sunat de un løncoach la numărul de la care ai trimis mesajul. Scrie-ne cu cel puțin o săptămână înainte de a avea loc convorbirea. Poți, desigur, să iei legătura și cu secția locală HK la tel. 70114545, unde vei primi sfaturi și îndrumări despre negocierea salariului. 3
Download PDF fil