2 SCANDINAVIAN SLEEPING & LIVING JYSK deschide în medie, săptămânal, peste 2 magazine noi şi se află printre cei mai mari distribuitori de pilote, perne şi saltele din Europa. De fapt, vindem anual aproape 3 milioane de saltele şi peste 8 milioane de perne. Dar aceasta nu este tot. Mai comercializăm o gamă largă de alte produse pentru restul casei, precum mobilă, articole pentru depozitare, lenjerie de pat, mobilier de grădină şi accesorii pentru baie. CINE ESTE JYSK? În anul 1979, un tânăr întreprinzător, Lars Larsen, a deschis primul magazin JYSK în Danemarca, Scandinavia, cu misiunea de a prezenta o ofertă scandinavă excelentă pentru toată lumea din domeniul produselor de dormit şi locuit. Lars Larsen este şi acum proprietarul companiei – iar noi, la JYSK, suntem mândri de originea scandinavă. Veţi putea experimenta latura scandinavă a companiei JYSK nu numai în cultura, valorile şi stilul nostru de management. Aceasta transpare şi în domeniul designului, al simplităţii şi al calităţii, care satisfac aşteptările scandinave în ceea ce priveşte rezistenţa pentru utilizarea zilnică. Clienţii noştri doresc să se înconjoare cu produse funcţionale, care să fie totodată fabricate pentru a rezista. La JYSK, ne-am dezvoltat ţinând cont de aceste aşteptări încă din 1979, iar acum suntem mândri să împărtăşim cu restul lumii filozofia scandinavă. CALITATE DE ÎNCREDERE La JYSK, obţineţi produse fabricate pentru a rezista, susţinute de cele mai favorabile garanţii. De exemplu, garanţiile de 25 de ani pentru saltele şi de până la 10 ani pentru pilote. De asemenea, ne străduim să comercializăm produse uşor de asamblat. CUMPĂRĂTURI SIMPLIFICATE Dorim ca experienţa dumneavoastră la cumpărături să fie cât mai plăcută cu putinţă – ceea ce înseamnă că puteţi găsi şi achiziţiona cu uşurinţă produsul de care aveţi nevoie. Oferim, de asemenea, diferite opţiuni de livrare şi avem politici de schimbare favorabile. OFERTE EXCELENTE JYSK este o companie recunoscută la nivel larg pentru că furnizează clienţilor oferte excelente. Capacitatea noastră de a găsi produse care satisfac perfect necesităţile clienţilor, precum şi faptul că achiziţionăm în cantităţi mari ne permit să ne comercializăm produsele de calitate la un preţ extrem de competitiv, astfel că vă putem prezenta o nouă ofertă excelentă în fiecare săptămână şi vă punem la dispoziţie în permanenţă oferte excelente la nivelurile noastre de calitate Basic, Plus şi Gold. SERVICII COMPETENTE Credem în importanţa obţinerii unor servicii excelente atunci aveţi nevoie. Este motivul pentru care veţi găsi în permanenţă un sfat personal potrivit pentru nevoile dumneavoastră – şi, nu uitaţi, puteţi să încercaţi produsele în magazinele noastre. REDUCERE 30-60% LA TOATE SCAUNELE DE BIROU** Reducere 44% Reducere 50% Reducere 43% Reducere 50% Reducere 60% Reducere 60% 150lei RUNGSTED Cu șezut și spătar tapițat. Cu mecanism pneumatic cu gaz și mecanism de înclinare. 269 lei 175lei BILLUM Cu șezut tapițat din plasă și spătar din plasă. Cu mecanism pneumatic cu gaz. 349 lei 200lei ABILDHOLT Cu șezut și spătar tapițat. Cu mecanism pneumatic cu gaz. 349 lei 250lei SKODSBORG Din imitație de piele. Cu cadru din metal cromat și mecanism de înclinare. 499 lei 280lei GADBJERG Din imitație de piele. Cu mecanism pneumatic cu gaz și șezut din spumă cu memorie. 699 lei 360lei TJELE Din imitație de piele. Cu mecanism pneumatic cu gaz și mecanism de înclinare. 899 lei REDUCERE 30-55% LA TOATE MESELE DE DINING** Reducere 44% Reducere 50% Reducere 55% Reducere 37% 150lei THYHOLM Din metal și furnir de stejar. 90x76 cm 269 lei 250lei OBLING Pliabilă, din furnir decorativ de stejar. Cu 2 foi. 80x36/100/163x75 cm 499 lei 380lei VEDDE Din furnir decorativ de stejar sălbatic. 90x160x76 cm 849 lei 750lei MARKSKEL Din lemn masiv de fag și furnir decorativ. Incl. o foaie. 90x150/193x80 cm 1199 lei ASTĂZI, GRUPUL JYSK ARE PESTE 2500 DE MAGAZINE ȘI 21000 DE ANGAJAȚI ÎN 48 DE ȚĂRI.
Descărcare fişier PDF
Politica de cookie